Polițiștii din cadrul I.P.J. Constanța – Serviciul de Ordine Publică, Serviciul Rutier, precum și alte subunități de poliție – au desfășurat în noaptea de 27/28 mai a.c., în intervalul orar 20.00 – 01.00, o acțiune pentru prevenirea și limitarea răspândirii infecției cu noul coronavirus, precum și pentru verificarea respectării normelor rutiere și de conviețuire socială în județul Constanța.

În acest context, au fost oprite pentru control 827 de autovehicule și legitimate peste 1.230 de persoane. De asemenea, mijloacele de transport în comun și operatorii economici au fost în atenția polițiștilor.

În urma activităților, au fost aplicate 162 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 85.780 de lei, dintre care 124 la O.U.G. 195/2002, 21 la Legea 61/1991 și 15 la Legea 55/2020.

Totodată, polițiștii au constatat 4 infracțiuni la regimul rutier și au reținut cinci certificate de înmatriculare.

Exemple:

 La data de 27 mai a.c., în jurul orei 21.20, polițiști din cadrul Secției 4 Rurală Medgidia au identificat un bărbat, de 31 de ani, care a condus un autoturism pe raza comunei Poarta Albă, în timp ce avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice.

 La data de 27 mai a.c., în jurul orei 22.10, polițiști din cadrul Poliției orașului Cernavodă au identificat un bărbat, de 32 de ani, care a condus un autoturism pe strada Medgidiei din Cernavodă, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentInițiativă inedită la Constanța pentru conștientizarea situației politice din Belarus: Spectacol de teatru transmis de televiziunile locale
Articolul următorAvertisment de la Orange: „Nu accesați anumite linkuri primite prin SMS”