Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța se arată solidari cu Procurorul General al României, Augustin Lazăr, și cer ministrului Justiției, Tudorel Toader, să renunțe la procedura declanșată pentru demiterea acestuia.

„În contextul declanșării de către Ministrul Justiției a procedurii de revocare a Procurorului General al României, în cadrul Adunării Generale ce a avut loc la data de 26 octombrie 2018, magistrații procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța și-au exprimat susținerea în legătură cu comunicatul pe care Asociația Forumul Judecătorilor din România și Asociația Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor l-au emis în spațiul public, fiind de acord cu mesajul adresat domnului ministru de a renunța la procedura declanșată.

În consonanță cu principiile constituționale privind separația și echilibrul puterilor în stat și recomandările recente ale Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept (Comisia de la Veneția), s-a apreciat că revocarea unui procuror dintr-o funcție de conducere la aprecierea discreționară a unui om politic, chiar ministru al Justiției, prin nesocotirea rolului Consiliului Superior al Magistraturii, ca garant al independenței justiției, și lipsa posibilității procurorului evaluat de a se apăra sunt de natură să afecteze independența sistemului judiciar și să scoată în evidență controlul exhaustiv și nelimitat al puterii executive față de cariera procurorilor de rang înalt din Ministerul Public”, arată Parchetul Tribunalului Constanța într-un comunicat de presă remis vineri.

Articolul precedentLoc vacant în Consiliul Județean Constanța
Articolul următorDaea: Am restrâns viteza de propagare a pestei porcine africane