Primăria Constanța susține că nimeni nu a fost în pericol, „în niciun moment”, la Festivalul Mamaia Copiilor 2018, după ce avanscena a cedat și s-a lăsat aproximativ 20 de centimetri chiar în timpul Galei de Premiere, când erau anunțați câștigătorii.

Într-un comunicat remis presei marți după-amiază, Primăria Constanța precizează că avanscena de la Festivalul Mamaia Copiilor a cedat „din cauza unor factori cumulativi”, precum umezeala cauzată de ploi și presiunii exercitate de copiii aflați la decernarea premiilor. „Din cauza ploilor abundente, ce au început din data de 5 iulie, a umezelii și a presiunii exercitate de copiii care au sărit pe scenă de bucurie, placa de 4 pe 4 metri a coborât, ca o trapă, 20 de cm peste avanscena propriu-zisă. Acestea au fost situațiile neprevăzute ce au condus la acest incident, în urma căruia nimeni nu a avut nimic de suferit”, se arată în comunicat.

Reprezentanții primăriei mai spun că nimeni nu a fost în pericol, în niciun moment, iar spectacolul a continuat cu decernarea celorlalte premii. „Structura scenei nu a fost afectată, tocmai de aceea Gala de premiere a putut continua, fără probleme, și nicio persoană nu a mai avut acces la zona afectată, ca măsură de securitate”.

Potrivit Primăriei Constanța, pe tot parcursul festivalului au fost prezente echipe de la Crucea Roșie și echipe specializate pentru cazuri de urgență.

Articolul precedent238 de profesori constănțeni susțin examenul de definitivat
Articolul următorRazii ale polițiștilor în Eforie pentru combatere faptelor antisociale