Prefectul Silviu-Iulian Coșa a anunțat că nu va fi prezent în data de 30 noiembrie la pelerinajul organizat la Peștera Sfântului Andrei, întrucât respectă prevederile legii, nefiind locuitor al comunei Ion Corvin. În același timp, îi îndemnăm la responsabilitate pe cei care vor participa, la pelerinajul de luni.

“Înainte de toate, suntem conștienți de importanța sărbătorii dedicate Sfântului Apostol Andrei, data de 30 noiembrie fiind, în fiecare an, una plină de însemnătate pentru orice creștin-ortodox român. Autoritățile au, ca principală misiune, grija față de fiecare cetățean, indiferent de locul de origine, domiciliu sau confesiune.

În zilele următoare, punem mare accent pe ordinea publică și pe integritatea personală a fiecărui participant la pelerinaj. Vom avea grijă de siguranța sanitară a fiecăruia, prin organizarea de fluxuri și circuite prin care să se respecte toate normele de protecție sanitară. În acest sens, ieri, efectivele de jandarmi și polițiști, alături de inspectori din cadrul DSP Constanța, au fost la Mănăstirea Peștera Sf. Andrei pentru stabilirea acestor circuite.

Jandarmii din Gruparea Mobilă „Tomis” sunt pregătiți pentru a dialoga cu oamenii și vor gestiona cu profesionalism orice situație, în vederea prevenirii unor eventuale incidente sau provocări.

Foarte important de menționat este faptul că vom avea grijă și în privința respectării prevederilor legale actuale. Așadar, facem apel la înțelegerea credincioșilor care nu sunt din Ion Corvin și care nu vor putea participa la pelerinaj.

Referitor la invitația transmisă de Arhiepiscopia Tomisului, prefectul Silviu-Iulian Coșa nu va fi prezent în data de 30 noiembrie la pelerinajul organizat la Peștera Sfântului Andrei, întrucât respectă prevederile legii, nefiind locuitor al comunei Ion Corvin. În același timp, îi îndemnăm la responsabilitate pe cei care vor participa, la pelerinajul de luni. Le recomandăm să țină cont de reglementările legale în vigoare, care fac referire la siguranța sanitară, a fiecăruia dintre ei, dar și a celor apropiați lor.”au transmis sâmbătă seara reprezentanții Prefecturii Constanța.

Citiți și  ÎPS Teodosie invită autorităţile la slujba de Sfântul Andrei

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedent10 decese în Constanța din cauza coronavirusului
Articolul următorFarul Constanța, în optimile Cupei României