Ianis Hagi (S), de la FC Viitorul, suteaza in timpul meciului de fotbal contra echipei CSM Iasi din etapa a XXVI-a a Ligii 1, disputat pe stadionul Emil Alexandrescu din Iasi, sambata, 24 februarie 2018. DRAGOS PASCANEANU / MEDIAFAX FOTO

Peste 100 de jandarmi din cadrul Grupării Mobile Constanța vor asigura măsurile de ordine publică și siguranța spectatorilor ce vor fi prezenți la meciul de fotbal dintre echipele FC Viitorul și CSM Poli Iași. Partida se dispută vineri, 15 februarie, începând cu ora 20.00, pe stadionul central al Complexului Academiei Hagi de la Ovidiu.

Accesul spectatorilor în stadion se va face începând cu ora 18.30, iar pentru a evita aglomerația în jurul punctelor de intrare în stadion, Jandarmeria Constanța recomandă suporterilor să vină din timp, începând cu ora deschiderii porților de acces. „De asemenea solicităm, atât suporterilor, cât și cetățenilor, să manifeste înțelegere față de măsurile care vor fi asigurate cu acest prilej și să răspundă cu solicitudine indicațiilor forțelor de ordine, pentru ca această competiție să se desfășoare în condiții optime de siguranță, spun jandarmii constănțeni.

 

Potrivit reprezentanților instituției:

 

– Spectatorii nu au voie să introducă în stadion băuturi alcoolice, materiale pirotehnice interzise de lege ori alte obiecte care pot pune în pericol securitatea participanților la această competiție sportivă;

– Este interzisă afișarea de inscripții care incită la ura națională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel și la violență;

Articolul precedentBărbat arestat preventiv după ce a tâlhărit mai multe femei în Cimitirul Central
Articolul următorAtenție șoferi ! Se închide Autostrada A2 pe sensul Constanța – București