Nava St Elias sub pavilion Panama a fost reținută în portul Lorient din Franța pe motiv că la bord se încalcă condițiile convenției MLC 2006. La bord sunt 22 de navigatori români care au reclamat mai multe luni de neplata și lipsa condițiilor de muncă și viață la bord, a anunțat Sindicatul Liber al Navigatorilor.

În dată de 2 iulie 2018 nava a fost inspectată de PSC și Inspectorul ITF din Franța, iar în urmă controlului nava a fost reținută. Conform cu surse apropiate navigatorilor de la bord, condițiile de muncă și viață la bord sunt inumane și inacceptabile. Armatorii navei acum fac demersuri rapide pentru plata salariilor și repatrierea echipajului impuse de autorități în urmă plângerilor navigatorilor de la bord și îndreptarea problemelor găsite la bord.

În aceeași situașie mai sunt navigatori români debarcati care au de primit sume de bani promise că vor fi plătite imediat ce vor ajunge acasă, promisiuni neonorate însă până la această dată. ITF Franța colaborează cu Sindicatul Liber al Navigatorilor și ITF România pentru rezolvarea tuturor problemelor de neplata a navigatorilor, în măsură în care aceștia pun la dispoziție documentele necesare care să ateste sumele de bani care sunt de primit.  De reținut este că la această nava, navigatorii de la bord au înlocuit alți navigatori care au fost debarcati fără plata salariilor la zi.

Sindicatul Liber al Navigatorilor atrage atenția personalului navigant român că ar trebui evitate navele cu probleme de neplata. În caz de neplata a salariilor pentru o perioada care depășește  două luni, navigatorii trebuie să se adreseze organizațiilor din care fac parte sau să facă plângere la administrația pavilionului navei și clubul de asigurare al navei, în conformitate cu prevederile convenției MLC 2006. Asigurarea acoperă maxim 4 luni salariu neplătit și costul cu repatrierea navigatorilor.

 

Articolul precedentTransport agabaritic din Prahova în Portul Constanța
Articolul următorAmenzi de peste 3.000 de lei aplicate de jandarmi pe parcursul NEVERSEA