Câteva zeci de sancțiuni au fost aplicate de jandarmii constănțeni în perioada festivalului NEVERSEA, în principal pentru consumul de alcool, valoare acestora depășind 3.000 de lei.

Peste 500 de lucrători ai MAI și cei ai structurilor din Sistemul Național de Ordine și Siguranță Publică, precum și Poliția Locală Constanța au asigurat, între 05 și 09 iulie, măsurile de ordine și siguranță publică pentru toți participanții la festivalul de muzică electronică „NEVERSEA” 2018, desfășurat pe plaja Modern din Constanța.

În această perioadă, au fost aplicate 41 de sancțiuni contravenționale în valoare de 3150 lei. De asemenea au mai fost aplicate două sancțiuni pentru încălcarea normelor de aprobare a procedurii de autorizare a zborurilor în spațiul aerian național, cu aparate de tip dronă. Sancțiunile acordate au fost date în principal pentru consumul de alcool, nerespectarea măsurilor instituite de forțele de ordine, injurii, provocare şi participare la scandal.

Tot în această perioadă s-a intervenit medical în 838 de cazuri, iar 15 persoane au fost transportate la spital în vederea primirii de îngrijiri medicale de specialitate.

Articolul precedentNavă cu marinari români reținută în portul Lorient din Franța
Articolul următorPeste 210.000 de participanți în cele patru zile ale festivalului NEVERSEA!