Risc epidemiologic ridicat în ciuda scăderii constate a ratei de incidenţă.

În urma analizelor de risc trimise de Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Constanţa, INSP a avizat ieşirea din carantină pentru localităţile Ovidiu (1 ianuarie, ora 00:00) şi Grădina (30 decembrie, ora 12:00), menţionând că această decizie a avut ca fundament scăderea ratei de incidenţă sub media naţională, alături de alte criterii cuprinse în analizele de risc.

Pentru unicipiul Constanța, propunerea INSP este să fie menținută măsura de carantină, până la expirarea celor 14 zile prevăzute în ordinul DSU. Se consideră că, în municipiul Constanța, încă este un risc epidemiologic ridicat, în ciuda scăderii constante a ratei de incidență.

„De aproape o lună şi jumătate, municipiul reşedință de județ este în carantină şi le cerem oamenilor câteva zile de răbdare. Sunt semne clare că situația este pe un trend îmbucurător, dar încă nu ne aflăm sub media pe țară privind rata de incidență. De aici, hotărârea autorităților de a menține măsura. Acest lucru nu trebuie confundat cu o prelungire a carantinării zonale. Suntem convinşi că acestea sunt ultimele zile de carantină pentru constănțeni. Dar normalitatea depinde foarte mult de fiecare dintre noi. Dacă vom respecta recomandările şi cifrele vor fi într-o continuă scădere, putem spune că suntem pe drumul cel bun. În caz contrar, ne vom lovi, din nou, de restricții, lucru pe care nu şi-l doreşte nimeni”, a declarat Silviu-Iulian Coșa, prefectul județului Constanța.

Municipiul Constanţa se află în carantină din data de 20 noiembrie. Incidenţa pe municipiu este 4,71, iar în judeţ – 3,22.

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentVIDEO Culisele statului paralel, ora 18:00 – Au fost scoase din țară date după ce Ghiță a fugit în Serbia?
Articolul următorAlocațiile pentru copii cresc cu 20% de la 1 ianuarie