Alocatiile pentru copii vor fi majorate de la 1 ianuarie cu 20%. Informatia, care aparuse initial ca fiind incerta, a fost confirmata in urma cu scurt timp, pentru Realitatea PLUS, de surse guvernamentale. 

Potrivit surselor citate, decizia schimbarii procentului s-a luat chiar in aceasta dimineata. Important este, insa, ca nu v-a mai exista o alta majorare a alocatiei pentru copii in vara. Respectiv, vorbim despre o singura majorare la 1 ianuarie, fara a mai fi urmata de o alta in luna august a anului viitor, asa cum se preconiza initial si asta pentru ca OUG care stipuleaza acest lucru prevede ca alocatiile se fie majorate cu 20% din ianuarie, odata ce cererea de rexaminare a presedintelui Klaus Iohannis va ajunge in Parlament.

Anterior acestei informatii, ministrul Muncii, Raluca Turcan, a precizat că alocațiile copiilor vor crește cu 20%, de la 1 ianuarie, iar sumele sunt prevăzute. Turcan a comentat astfel scenariul potrivit căruia majorarea ar urma să fie făcută în 2 etape, de câte 10%, de la 1 ianuarie și, respectiv, 1 august.

„Suntem în momentul de față pe OUG care prevede majorarea alocațiilor cu 20% și eu cred că vor crește cu 20% de la 1 ianuarie. Banii sunt prevăzuți,” a precizat ministrul Muncii.

Raluca Turcan a evitat însă să precizeze dacă și majorarea pensiilor se va face potrivit graficului stabilit, sau va fi amânată pentru luna septembrie.

 

Sursa: Realitatea Financiara

Articolul precedentMunicipiul Constanţa rămâne în carantină
Articolul următorRomânia și Republica Moldova au semnat Declarația comună privind „relația bilaterală specială și privilegiată” între cele două țări