Moșii de Vară se sărbătoresc, conform tradiției, pe 15 iunie, în ziua care precede duminica Rusaliilor. Este un eveniment așteptat cu mult interes în satul românesc de altădată, care s-a perpetuat până în zilele noastre. Moșii de Vară sau Moșii de Cireșe, sunt numiți așa pentru că acum se dau de pomană cireșe.

Mâncarea care se împărțea pentru sufletele celor adormiți se punea în vase de lut, cumpărate adesea de la așa numitele Târguri de Moși, alături de care se aflau linguri din lemn și colaci. De asemenea, se dădea de pomană și apă proaspătă de la fântână sau de la izvor. Cel care lua apa din fântână pentru a o da de sufletul celor răposați trebuia să lase un bănuț pe ghizdul fântânii, pentru a răsplăti munca celor care au săpat fântâna.

În tradiția populară se spune că de Moșii de Vară toți morții se duc în Valea cu Dor, pentru a găsi tot ceea ce li s-a dat de pomană în timpul anului. Dacă nu găsesc nimic, iau țărână în poală și se întorc supărați acolo de unde au venit, motiv pentru care trebuie să li se dea de pomană în această zi, pentru a nu rămâne mâhniți. De asemenea, în această zi nu este bine să se spele rufe, deoarece morții vor primi de pomană lături.

De Moșii de Vară, există tradiția ca tinerii să taie nuiele de tei și să culeagă frunze de nuc și fire de pelin, pentru a le duce de Rusalii la biserică. După ce se sfințesc, ele se așază la icoană, la ferestre și la streșini având rol apotropaic.

Sursa Muzeul de Artă Populară Constanța

Articolul precedentAlertă la Costinești. Copil dispărut în apropierea Epavei
Articolul următorVIDEO| Salvare pe mare. O ambarcațiune ce plutea în derivă, a fost adusă în Portul Mangalia