O nouă monedă de argint este lansată de Banca Națională a României. 

Banca Naţională a României lansează luni, 24 iulie, în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 100 de ani de la naşterea Reginei Ana. Lansarea monedei are loc începând cu ora 10.00. BNR a anunțat și condițiile în care poate fi cumpărată această monedă aniversară.

Moneda de argint cu valoare nominală de 10 lei este rotundă, cu un diametru de 37 de milimetri și cântărește 31,103 grame. 

Aversul monedei prezintă castelul Săvârşin, inscripţia „ROMANIA” în arc de cerc, stema României, valoarea nominală „10 LEI” şi anul de emisiune „2023”.

Reversul monedei prezintă portretul şi monograma Reginei Ana şi inscripţiile „REGINA ANA” şi „100 DE ANI DE LA NASTERE”.

Anunțul decesului Reginei Ana a fost făcut la 1 august 2016: Regina Ana a murit . „La căpătâiul Reginei au stat, până în ultima clipă, Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu, Principesa Elena, Principesa Sofia și Principesa Maria. Majestatea Sa Regele Mihai a venit la spital, alături de Regină, în fiecare zi din ultima săptămână. Cu o zi înainte, Regina Ana a primit ultimele sacramente de la părintele titular al Parohiei Catolice din orașul Morges”. Familia Regală a anunțat la acea dată mare doliu pentru primele 7 zile de la înmormântare și doliu timp de 40 de zile.

Regina Ana a fost înmormântată în noua catedrală arhiepiscopală și regală din Curtea de Argeș la 13 august 2016. În memoria ei, Guvernul României a decretat ziua de sâmbătă, 13 august, zi de doliu național. Regele Mihai i-a urmat un an mai târziu. Pe 5 decembrie 2017, Casa Regală a anunțat decesul Regelui Mihai. Fostul rege al României a fost înmormântat pe 16 decembrie 2017, în noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală de la Curtea de Argeș, alături de regina Ana.

Monedele din argint emise de BNR vor fi ambalate în capsule de metacrilat transparent şi vor fi însoţite de broşuri de prezentare şi certificate de autenticitate, redactate în limbile română, engleză şi franceză. Pe certificatele de autenticitate se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.

Monedele din argint cu tema 100 de ani de la naşterea Reginei Ana au putere circulatorie pe teritoriul României, mai precizează BNR.

Imagine

DE UNDE POATE FI CUMPĂRATĂ MONEDA ANIVERSARĂ

Tirajul maxim pentru moneda din argint este de 5.000 piese, precizează BNR într-un comunicat de presă.

Preţul de vânzare pentru moneda din argint este de 490,00 lei, exclusiv TVA, inclusiv broşura de prezentare şi certificatul de autenticitate.

Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanţa, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României. 

Banca Centrală a anunțat că, pentru rezervarea pieselor numismatice în vederea achiziționării, poate fi folosit acest Formular, începând cu 24 iulie 2023, ora 10:00, în limita stocului destinat rezervărilor online.

În cazul în care stocul de monede numismatice destinat rezervărilor online se epuizează, Banca Centrală a precizat că există și posibilitatea achiziționării direct de la ghișeele sucursalelor regionale ale BNR, fără a fi necesară o rezervare în acest sens, începând cu data lansării emisiunii respective.

Articolul precedentDavid Popovici s-a calificat în semifinalele probei de 200 m liber la Campionatul Mondial din Japonia
Articolul următorAtac cu drone, lângă România. Explozie devastatoare, la 22 de km de Galați. Portul Reni, de pe Dunăre, bombardat de ruși