Nava-Școală „Mircea” – ambasadorul onorific al României pe mările și oceanele lumii – va împlini 80 de ani de la intrarea în serviciul Marinei Române, în portul Hamburg din Germania, pe parcursul unei escale de patru zile, planificată în perioada 25-29 iunie.
Marți, 25 iunie, la ora 00.00, nava-școală „Mircea” va intra pe fluviul Elba și va naviga 60 de mile marine în amonte, până la Hamburg, unde va acosta, în jurul orei 09.00, la Dana Uberseebrucke. Ceremonia care va marca actul de naștere al renumitului velier românesc este planificată joi, 27 iunie, la ora 10.00, iar la festivitate vor participa șefii forțelor navale române și germane, ambasadorul României în Germania și atașații apărării din țările care au cadeți la bord, directorul Șantierului Blohm & Voss, autoritățile civile ale Landului Hamburg.
Pe parcursul escalei, nava-școală „Mircea” va putea fi vizitată de populația civilă marți, 25 iunie, între orele 15.00 și 18.00, miercuri, 26 iunie, între orele 10.00 – 13.00 și 15.00-18.00, dar și vineri, 28 iunie, orele 10.00-13.00 și 15.00-18.00.
În decursul celor opt decenii de când se află în serviciul Marinei Militare Române, nava a făcut escale în peste 120 de porturi din lume, iar la bordul său s-au instruit peste 70 de generații de marinari militari. În plus, sute de cadeți străini au participat la programele de pregătire marinărească, organizate la bordul navei-școală „Mircea”, în timpul marșurilor de instrucție pe mările și oceanele lumii, fapt ce demonstrează că sistemul de învățământ al Forțelor Navale Române corespunde standardelor NATO și UE de calitate și performanță.