Un copil de 3 ani, din Mangalia, a murit joi într-un mod cumplit, după ce a fost atacat de câinele familiei, un exemplar din rasa Presa Canario, care poate fi extrem de periculos. 

 

Astăzi, în jurul orei 11.30, polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că un minor, de 3 ani, ar fi fost mușcat de către câinele familiei.

Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un câine din rasa presa canario, înregistrat, care era ținut într-un țarc din curtea locuinței.

Din cercetări a reieșit faptul că, în cursul zilei de astăzi, bunica minorului a intrat în țarc pentru a hrăni câinele, iar în acel moment, copilul s-ar fi strecurat pe lângă aceasta, fiind mușcat de câine.

Copilul a fost transportat la spital unde, din nefericire, a decedat. 

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, totodată fiind efectuate verificări referitoare la respectarea prevederilor O.U.G. 55/2002 privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi.

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentFamiliile unor pacienți români aflați în stare gravă refuză transferul în străinătate. Care este motivul?
Articolul următorFamilie din Videle, la limita supraviețuirii – trăiesc în frig și foamete. Mâncarea, un lux – VIDEO