Efective de jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean Constanța vor acționa în acest sfârșit de săptămână pentru asigurarea ordinii publice la o serie de evenimente organizate în zona de responsabilitate.

Evenimentele anunțate până în acest moment la care oamenii legii vor fi prezenți sunt Cupa României la Baseball, de vineri, 10 mai; Trofeul Jackie Robinson la Baseball; Cupa Mării Negre la Ciclism; meciul de fotbal C.S. Medgidia-C.S. Popești Leordeni , meciurile de rugby A.C.S. Tomitanii Constanța-S.C.M. Buzău și C.S. Năvodari-R.C. Grivița București, Ziua comunei Chirnogeni, sâmbătă 11 mai; Zilele comunei Lumina în perioada 11-12 mai.

Misiunile jandarmilor vor avea în vedere asigurarea unui climat de ordine publică corespunzător, condiții de siguranță pentru toți participanții, prevenirea și combaterea oricăror fapte ce pot genera tulburarea ordinii publice, precum și depistarea, identificarea și dispunerea măsurilor legale față de cei care comit fapte antisociale. „Recomandăm celor care vor participa la aceste evenimente publice să adopte un comportament decent, să respecte normele de conviețuire socială și prevederile legale în vigoare, reamintind că nu vor fi tolerate fapte ce aduc atingere ordinii publice și siguranței cetățeanului”, au transmis reprezentanții jandarmilor constănțeni.

Articolul precedentSute de tone de deșeuri, adunate în campania “Curățăm Constanța Noastră”
Articolul următorLa un pas de tragedie. Un bărbat a fost luat cu elicopeterul SMURD