Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vama Veche au descoperit, ascunse în remorca tractată de  un autoturism, 1.390 pachete cu ţigări, pe care un cetăţean bulgar a încercat să le introducă ilegal în ţară.

 În data de 29.01.2021, în jurul orei 14.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche, judeţul Constanţa, s-a prezentat pentru a intra în ţară, un cetățean bulgar, în vârstă de 30 de ani, la volanul  unui autoturism cu remorcă, înmatriculat în Bulgaria.

          În urma controlului efectuat asupra autoturismului şi a remorcii, poliţiştii de frontieră au descoperit, în partea de jos a remorcii,  mai mulţi saci din plastic în care se aflau 1.390 pachete cu ţigări. Bunurile aparțineau șoferului, care nu deținea documente de provenienţă.

           Întreaga cantitate de țigări, în valoare de aproximativ 23.630 lei  a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinerea în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori marcaje false peste limita prevăzută de lege.

foto arhiva

 

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentCoronavirus 1 februarie: 67 de decese şi peste 1.300 de noi infectări cu COVID-19
Articolul următorFiul lui Radu Mazăre amendat cu 1000 de lei. Poliția a descins la petrecere