Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat, în apropierea graniţei, patru cetățeni turci care au trecut ilegal frontiera în România din Bulgaria. 

  „În data de 29.03.2022, în jurul orei 06:00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Negru Vodă, pe timpul unei misiuni de supraveghere a zonei de frontieră, au observat cu ajutorul tehnicii de vedere pe timp de noapte, patru persoane care se deplasau dinspre frontieră către localitatea Negru Vodă, judeţul Constanţa.
Imediat, echipaje mobile s-au deplasat în zonă, fiind oprite și identificate  patru persoane, cetățeni turci, toți bărbați, cu vârste cuprinse între 20 și 40 ani, care au trecut fraudulos frontiera de stat a României dinspre Bulgaria. Au declarat  că intenționau sa ajungă în vestul Europei,’ trnsmite Garda de Coastă.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de intrare în țară prin trecerea ilegală a frontierei de stat,.
Cei patru cetăţeni turci urmează a fi preluaţi de către autoritățile de frontieră bulgare, în baza Acordului de readmisie între România și Republica Bulgaria.

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentBilanț coronavirus 29 martie: 4.276 cazuri noi și 45 decese
Articolul următorFOTO Dosare penale și record de amenzi pentru braconaj piscicol