Având în vedere faptul că, în perioada sezonului estival, numărul turiștilor români și străini care tranzitează punctele de trecere a frontierei de la granița cu Bulgaria se află în creștere, Garda de Coastă a luat o serie de măsuri menite să reducă timpii de așteptare în punctele de trecere. Măsurile dispuse asigură gestionarea eficientă a situației operative pentru prevenirea și combaterea infracționalității transfrontaliere și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică în zona litoralului Mării Negre, în Delta Dunării și în alte zone de interes turistic aflate în zona de competență a Gărzii de Coastă.

Pentru evitarea aglomerărilor, Garda de Coastă a dispus toate măsurile aflate în competență pentru reducerea timpilor de așteptare și asigurarea unui control eficient și operativ. În acest sens, va fi folosită la maxim infrastructura punctelor de trecere a frontierei și în cele mai aglomerate se vor utiliza toate arterele de control disponibile, în limita configurației acestora. De asemenea, au fost dispuse măsuri de suplimentare a personalului Gărzii de Coastă până la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct de trecere, în funcție de dinamica valorilor de trafic.
În același timp, au fost dispuse măsurile necesare pentru o supraveghere sporită a frontierei de stat, respectiv prevenirea și combaterea migrației ilegale și a contrabandei cu bunuri de larg consum, în punctele de trecere a frontierei și în zona de competență.
Recomandări
Pentru evitarea aglomerărilor, Garda de Coastă recomandă participanților la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniță, astfel încât să se preîntâmpine apariția suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, din cauza unui număr mare de călători, într-un timp foarte scurt.
Pe raza județului Constanța, la granița cu Bulgaria, sunt 5 puncte de trecere a frontierei cu specific rutier, în total, fiind disponibile 9 benzi de control pe sensul de intrare în țară, respectiv 10 benzi pe sensul de ieșire, astfel:
– P.T.F. Vama Veche – Durankulak;
– P.T.F. Ostrov – Silistra;
– P.T.F. Negru Vodă – Kardam;
– P.T.F. Lipnița – Kainardja și P.T.F. Dobromir – Krushari, pentru autoturisme cu greutate totală maxim admisă de 3,5 tone, iar programul de funcționare este de la ora 08:00 la ora 20:00.
Reamintim că, informații privind timpul de așteptare la controlul de frontieră în punctele de trecere se găsesc pe aplicația Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/ . Această aplicație on-line prezintă o valoare medie a timpului de așteptare în punctele rutiere de trecere ale frontierei pentru anumite intervale de timp.

Anul trecut, în perioada sezonului estival, punctele de trecere a frontierei române la granița cu Bulgaria de pe raza județului Constanța, au fost tranzitate de aproximativ 1.374.500 de persoane, precum și de 340.250 de mijloace de transport.

Articolul precedentVIDEO| Autoutilitară făcută scrum pe Autostrada București – Constanța
Articolul următorAmple lucrări de reabilitare a carosabilului și trotuarelor în Constanța