Președintele Joe Biden a propus nominalizarea unei femei ca ambasador al Statelor Unite în România. Anunțul a fost făcut vineri de Casa Albă. 

Kathleen Ann Kavalec este propunerea lui Joe Biden ca ambasador extraordinar și plenipotențiar al SUA în România. Ar fi al treilea ambasador al SUA în țara noastră numit în ultimii 10 ani, după Hans G. Klemm (2015 – 2019) și Adrian Zuckerman (2019 – 2021).

Mai multe nominalizări pentru administrația pe care o conduce au fost făcute de Joe Biden, potrivit unui comunicat de presă de la Casa Albă.

CINE este Kathleen Ann Kavalec

Originară din California, Kavalec este licențiată în Științe Politice la Universitatea din California din Berkeley și are un Master în Diplomație la Universitatea Georgetown din Washington, D.C.

Vorbește mai multe limbi străine, printre care și româna, alături de spaniolă, portugheză, franceză și rusă.

Kathleen Ann Kavalec este diplomat de carieră și este în prezent șef al Misiunii Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) în Bosnia și Herțegovina, numită în septembrie 2019.

Anterior, ea a ocupat funcția de secretar adjunct adjunct în Biroul pentru afaceri europene și eurasiatice al Departamentului de Stat, din 2015. A fost directorul Oficiului pentru Afaceri Ruse (2014-2015) și șef adjunct al Misiunii SUA UNESCO la Paris, Franța (2010-2013).

Kathleen Kavalec a mai lucrat în România, ca funcționar pentru afaceri culturale la Ambasada SUA de la București.

A fost și consilier politic la Ambasada SUA la Kiev și funcționar politic la Ambasada SUA de la Moscova. 

Articolul precedentRăzboi în Ucraina, ziua 101. Zelenski începe să creadă în victorie
Articolul următorCum să ai răcoare în casă fără aer condiţionat. Tot ce trebuie să știi pentru o vară perfectă