A fost alertă în cartierul Henri Coandă din Constanţa, sâmbătă noaptea, după ce zeci de persoane au ieşit din case de teamă că ţara noastră urmeaă să fie lovită de un cutremur. O persoană a făcut atac de panică
Oamenii s-au anunţat între ei că urmează un cutremur, pentru că aşa s-ar fi anunţat la posturile de televiziune. După apelul la 112, la faţa locului s-au deplasat echipaje SU Dobrogea dar și de poliţie şi ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea. O persoană a suferit un atac de panică şi a primit îngrijiri medicale la faţa locului. În cele din urmă, polițiști și jandarmii au reușit să-i calmeze pe oameni și sa-i trimită în case.
Ce spun polițiștii
La data de 11 februarie, în jurul orei 21.45 polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 2 Poliție au fost sesizați, prin apel SNUAU 112, cu privire la faptul că în cartierul Henri Coandă din municipiul Constanța s-ar afla mai multe persoane care s-ar fi autoevacuat din locuințe de teama unui eventual cutremur.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului, în sprijinul pompierilor constănțeni, în vederea menținerii unui climat optim de ordine și siguranță publică, precum și pentru preîntâmpinarea oricăror fapte antisociale.
Nu au fost înregistrate evenimente de natură a afecta ordinea și liniștea publică.
După intervenția pompierilor din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea, polițiștii l-au sancționat contravențional, în baza Legii nr. 61/1991, cu amendă de 500 de lei, pe bărbatul care a apelat SNUAU 112.
Sursa: Realitatea de Constanta