Astăzi, a fost semnat contractul de finanțare pentru Școala Gimnazială nr.8 din Constanța. Contractul de finanțare a fost semnat în data de 24 martie 2020 iar perioada de implementare este de 33 de luni (30.09.2022). Valoarea totală a proiectului este de 4.878.047,09 lei.

Proiectul „Creșterea eficienței energetice a imobilului Școala Gimnazială nr. 8 Constanța” urmărește optimizarea consumurilor energetice la nivelul clădirii și alinierea acesteia la standardele și cerințele de performanță energetică europene, anunță primăria Constanța.

Prin implementarea cu fonduri europene a acestui proiect , elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială nr. 8 își vor desfășura activitatea în cele mai bune condiții.

În perioada următoare se vor executa lucrări complexe precum

  • reabilitarea terasei clădirii, prin decopertarea, realizarea termoizolației și refacerea totala a hidroizolatiei
  • înlocuirea tâmplariei exterioare cu una mai performantă din punct de vedere termoenergetic, din PVC,
  • refacerea trotuarelor de gardă, în scopul eliminării infiltrațiilor de apă la baza cladirii;
  • reconfigurarea rampei existente pentru persoanele cu dizabilități și dotarea acesteia cu balustradă de siguranță și strat antiderapant, care să permită utilizarea rampei pe tot parcursul anului;
  • refacerea instalațiilor sanitare, termice si electrice, în scopul reducerii pierderilor și optimizării traseelor acestora;
  • amenajarea unui grup sanitar pentru persoanele cu dizabilități;

  • înlocuirea corpurilor de iluminat cu corpuri cu becuri LED, cu consum energetic redus și durată mare de viață;

  • montarea unui sistem de panouri solare pentru producerea apei calde pentru consum;

  • implementarea sistemului de management energetic integrat (de tip Building Management System), pentru urmărirea, înregistrarea și eficientizarea consumurilor energetice ale cladirii;

  • montarea unui sistem de panouri fotovoltaice.

Articolul precedent217 constănțeni infectați cu COVID 19, vindecați. Rata de vindecare din Constanța este de peste 80%
Articolul următorOrganizația Mondială a Sănătății, acuzată că a făcut jocul Chinei: ar fi trimis greu avertizarea COVID-19