Un incendiu a izbucnit în această dimineață într-un apartament aflat la etajul 6 dintr-un bloc situat pe bulevardul Mamaia, în zona Spitalului Militar din municipiul Constanţa. Proprietara apartamentului, a sărit pe geam să se salveze.
Pompierii intervin cu trei autospeciale de stingere și o autoscară
Apartamentrul arde generalizat cu flacara deschisa si cu degajare mare de fum
”Pompierii acționează pentru localizarea incendiului care se manifestă generalizat la un apartament de la etajul 6 al unui bloc din Constanța. La fața locului mai sunt trei ambulanțe. Din păcate, în acest moment cadrele medicale încearcă să resusciteze o femeie care a fost surprinsă de incendiu pe balcon și ar fi căzut de la etaj. Și soțul doamnei a fost afectat, este conștient, colaborează. Nu mai sunt alte persoane care necesită îngrijiri medicale. Mai este afectat apartamentul superior celui în care s-a declanșat inccendiul, dar pagubele vor fi stabilite ulterior”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea.
UPDATE
Cu toate eforturile depuse de echipajul medical, a fost declarat decesul femeii de 57 de ani.
Din nefericire, soțul victimei a rămas singurul supraviețuitor al familiei. Fiul lor a murit în ianuarie, la începutul anului 2021. Potrivit martorilor, femeia obișnuia să aprindă lumânări, în casă, și se ruga pentru fiul său. De aici ar fi pornit totul
Explicațiile oficiale ale ISU:
” Referitor la incendiul produs în această dimineață în municipiul Constanța, care s-a manifestat într-un apartament situat la etajul 6 al unui bloc de locuințe, facem următoarele precizări:
-Apelul la numărul unic de urgență 112 a fost preluat de dispecerul ISU Constanța la ora 09.14
-La ora 09.15 au fost alertate simultan următoarele echipaje: 1 ambulanță SMURD tip B2, 2 autospeciale de stingere și 1 autoscară.
-Ambulanța SMURD tip B2 și cele 2 autospeciale de stingere au fost alertate din cadrul Detașamentului de Pompieri Sublocotenent Fripis Marius Daniel Constanța Oraș, care se află la aproximativ 2 km față de locul producerii incendiului. Primul echipaj care a ajuns la locul intervenției a fost ambulanța SMURD tip B2, la ora 09.21
-Având în vedere că la Detașamentul de Pompieri Sublocotenent Fripis Marius Daniel Constanța Oraș nu există autoscară, aceasta a fost alertată din cadrul Detașamentului de Pompieri Palas.
-Autoscara a ajuns la locul intervenției la ora 09.27, distanța parcursă fiind de 8 km. Ora la care femeia s-a desprins de la balcon a fost 09.25
-Forțele aflate la locul intervenției în momentul sosirii autoscării erau 2 autospeciale de stingere, 1 ambulanță SMURD tip B, precum și 2 ambulanțe ale Serviciului Județean de Ambulanță”
Sursa: Realitatea de Constanta