Întreaga comunitate academică aduce un pios omagiu la trecerea în eterniate a academicianului prof. dr. docent Radu Miron, matematician, cadru didactic al Facultății de Matematică a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, timp de peste 40 de ani, Doctor Honoris Causa al Universității Ovidius din Constanța.

Născut pe 3 octombrie 1927, prof. dr. Radu Miron a absolvit studiile liceale și universitare la Iași, în 1957 şi a devenit doctor în matematică, iar în 1973 a primit titlul de doctor docent.

Activitatea de cercetare a academicianului Radu Miron acoperă o perioadă de peste 60 de ani, urmărind cinci domenii principale: geometria diferențială, fundamentele geometriei, topologia algebrică, mecanica teoretică și aplicații ale geometriilor Lagrange și Hamilton în fizica teoretică.

Membru fondator și președinte al Societății Balcanice de Geometrie, prof. dr. Radu Miron a publicat peste 200 de lucrări științifice, colaborând cu peste 50 de cercetători români și din străinătate. Un număr impresionant dintre acestea, peste 20, sunt monografii publicate la edituri prestigioase naționale și internaționale. (Kluwer-Springer, Editura Academiei Române).

Dumnezeu să îl odihnească în pace!
Comunitatea academică a Universității Ovidius din Constanța

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentUniunea Europeană nu va impune sancțiuni la importurile de gaz și petrol din Rusia – Anunțul premierului Viktor Orban
Articolul următorCod galben de vânt puternic la Constanța