Articole vestimentare susceptibile a fi contrafăcute, cu o valoare de peste 720.000 de lei, au fost descoperite, în Portul Constanța Sud, în trei microbuze și semiremorcile acestora, înmatriculate în Ucraina.

Potrivit Gărzii de Coastă, în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov s-au prezentat, luni, pentru a intra în țară, trei microbuze și trei semiremorci înmatriculate în Ucraina la volanul cărora se aflau doi cetățeni ucraineni în vârstă de 40 de ani, respectiv 32 de ani și un cetățean român în vârstă de 27 de ani. Existând suspiciuni cu privire la mărfurile transportate, poliţiştii de frontieră i-au condus în Portul Constanța Sud – Agigea în vederea efectuării unui control fizic asupra vehiculelor şi remorcilor acestora.

Astfel, în perioada 26 – 28 noiembrie, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă împreună cu lucrătorii vamali au efectuat controlul amănunțit, fiind descoperite peste 4.150 de articole vestimentare susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală al unor mărci cunoscute. Bunurile, a căror valoare dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă se ridică la suma totală de aproximativ 728.300 de lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor de către lucrătorii vamali.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, în toate cele trei cazuri, la finalizare fiind dispuse măsurile legale care se impun.

Articolul precedentTraficul rutier pe principalele artere din Constanța se desfășoară în condiții normale
Articolul următorFoto/Video – Locuință distrusă într-un incendiu în municipiul Tulcea