Trei constănțeni sunt cercetați într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de furt calificat. 7 percheziții au avut loc în  Mihail Kogălniceanu și Nicolae Bălcescu din județul Constanța.

În cursul zilei de ieri, polițiști din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța au depistat în flagrant delict un bărbat, în zona unui han de pe DJ 228, în apropierea localității Ovidiu, în timp ce sustrăgea din cisterna unui autocamion aproximativ 300 de litri de combustibil petrolier (kerosen), pe care i-a vândut altor două persoane contra sumei de 700 de lei.

În aceeași zi, la data de 19 aprilie a.c., polițiștii au pus în executare 7 mandate de percheziție domiciliară pe raza localităților Mihail Kogălniceanu și Nicolae Bălcescu din județul Constanța. Au fost ridicate, în vederea indisponibilizării, 170 de litri de kerosen, 23 de țevi din aluminiu și 40 de panouri pentru construcții, valoarea totală a bunurilor fiind de 4.600 de lei.

 Un bărbat este cercetat pentru furt calificat, în timp ce ceilalți doi bărbați sunt cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire.

 

 

 

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentCentrele de vaccinare ”în mașină”, gata până la sfârșitul lunii
Articolul următorMoldova Trade Forum