HC Dobrogea Sud, a învins Steaua București, cu 30-25, în derby-ul etapei a 5-a din Liga Zimbrilor.  Publicul, cel de-al optulea jucător, a fost din nou la înălțime! Este și victoria suporterilor care au susținut admirabil echipa timp de 60 de minute.

Steaua a pus probleme în primul sfert de oră, când apărarea constănțeană s-a acomodat mai greu la jocul liniei de 9 metri a “roș-albaștrilor”, cu Vujic, Vegar și mai ales Stavrositu greu de blocat. Iancu a prins însă o zi de excepție, reușind 7 intervenții numai în prima repriză. Crnoglavac a marcat 7 goluri până la pauză,. A fost 16-14 la finele primelor 30 de minute,. Vujovic și Crnoglavac au pus sub presiune apărarea Stelei cu aruncări în forță de la 9 metri, Iancu a continuat să scoată mingi grele, iar șarjele lui Csog și Nistor au lovit și ele necruțător apărarea echipei antrenate de Ovidiu Mihăilă. Paradele lui Mohsen și jocul bun al lui Humet, au menținut ecartul sub 6-7 goluri. S-a terminat 30-25 și HCD urcă pe locul 5 în Liga Zimbrilor, cu 9 puncte, la distanță minimă de Steaua, 10 puncte.

”Fiecare aștepta atitudinea asta. A fost un meci bun echilibrat, dar noi am vrut mai mult să câștigăm și am început să jucăm așa cum trebuie. Eu sunt convins că a trecut criza, este un rezultat bun cu o echipă foarte puternică, a delarat ” Zvonko Sundovski, HCD.

HCD  joacă la sfârșitul săptămânii în turul 2 al Cupei EHF, sâmbătă și duminică, de la 19.00, cu Talent MAT Plzen, ambele meciuri la Constanța.

Sursa HC Dobrogea Sud

Articolul precedentMobilier urban și dispozitive pentru deșeuri canine achizitionate de municipalitate
Articolul următorBraconier prins cu 50 de kg de pește de polițiștii de frontieră