HC Buzău a ținut piept celor de la Dobrogea Sud Constanța, un adversar de care nu s-a putut atinge în niciuna dintre confruntările directe care au avut loc de la promovarea în Liga Națională, fiind învinsă la doar două goluri diferență duminică seară, în Sala Sporturilor ”Romeo Iamandi” din Buzău. Cu George Buricea pe bancă la al cincilea meci în acest sezon, constănțenii au învins cu 21-19 (14-12). Interesant este că în partea a doua a jocului ambele echipe au marcat doar câte 7 goluri.

Constanța a venit la Buzău în postura de mare favorită, unde urmau să întâlnească o echipă în suferință, care nu mai câștigase de 7 etape și care obținuse un egal chinuit la Alexandria, cu o săptămână în urmă. HC Buzău a încercat să scoată cât mai mult posibil din această întâlnire și meciul a fost unul echilibrat, buzoienii conducând de două pori în starul partidei, la 2-1 și 3-2, până în minutul 23, când echipa de la malul Mării s-a distanțat prima dată la 3 goluri, scor 9-12. Cpnstănțenii au avut șansa de a se distanța la 4 goluri, dar Nistor a ratat o aruncare de la 7 metri și Mironescu a redus din handicap. În ultimul minut de joc al primei reprize oaspeții conduceau cu 3 goluri, dar ghiuleaua de la 9 metri, a lui Glendza, din ultima aruncare, a păstrat o diferență rezonabilă după primele 30 de minute: 12-14.

În repriza a doua se părea că echipa din Buzău putea să producă surpriza. Golurile lui Dumitrana, Glendza și Mironescu, și intervențiile lui Babasafari au ținut Buzăul în joc, iar în minutul 50 golul lui Milosevic Jr. a adus gazdele în avantaj, scor 17-16. Din păcate, în loc de urcuș, a fost cădere, iar Constanța a întors tabela, cu trei goluri consecutive, 17-19! Apoi câte un gol de fiecare, 18-20, plus reușita lui Mironescu, cu ceva mai mult de două minute până la final. Însă tot Liviu a ratat la atacul următor șansa egalării, iar Komogorov, când mai erau 6 secunde, a dat sentința: 19-21, scor final.

HC Buzău: Babasafari, Crăciunescu – Mironescu 5, Glendza 4, Dumitrana 3, Milosevic 3, Bejinariu 2, Vojvodic 2, Broască, Baican, Popa, Barros. Antrenor: Pero Milosevic.

Dobrogea Sud Constanța: Vasile – Komogorov 7, Nikolic 4, Stankovic 2, Susanu 2, Loghin 2, Andrei 1, Chikovani 1, Ilie 1, Buvinic 1, Nistor, Caba, Vegar, Bruj. Antrenor: George Buricea.

Eșecul de duminică fixează echipa buzoiană pe locul 12 după 15 etape, la numai un punct distanță de locurile de baraj. Liga Națională de handbal masculin se reia la începutul lunii februarie, cu un meci pe care HC Buzău îl va susține în deplasare cu CSM Focșani. Dobrogea Sud este lider cu 40 de puncte după 15 meciuri jucate, dar are două partide mai mult jucate decât Dinamo București. Următorul meci al echipei din Constanța va avea loc pe 3 februarie, acasă, cu Potaisa Turda.

Imagine

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentAnunț de ULTIM MOMENT al Ministerului Educației: Ce se întâmplă cu testarea elevilor anti-Covid pe bază de salivă
Articolul următorMax Verstappen este noul campion mondial în Formula 1!