FRF a luat o decizie în ceea ce privește încheierea sezonului în Liga 2. În cadrul unei videoconferințe cluburilor le-au fost prezentate trei variante din care au trebuit să aleagă, scrie realitateasportiva.net.

Reprezentanții cluburilor au ales varianta trei, care prevedea ca echipele care vor promova în Liga 1 să se decidă în urma unui play-off între primele șase clasate, cărora li se vor înjumătăți punctele. Nicio echipă nu va retrograda în acest sezon.

Iată care au fost cele trei scenarii prezentate de FRF:

Toate cele 14 etape rămase să se dispute.

Play-off între primele șase echipe (care și-au și depus dosarul de licențiere pentru Liga 1) și play-out în două grupe de câte șase echipe. Ultimele două clasate în cele două serii urmau să retrogradeze în Liga 3, iar formațiile de pe locul 5 ar fi jucat un meci de baraj pentru menținerea în Liga 2.

Play-off între primele șase echipe (care și-au și depus dosarul de licențiere pentru Liga 1) și ”înghețare” a sezonului pentru restul cluburilor din Liga 2, fără a mai retrograda nimeni.

Echipele care se vor bate la promovare sunt: UTA Arad, CS Mioveni, Turris Turnu Măgurele, FC Argeș, Petrolul Ploiești, Rapid.

„Nu iau eu deciziile, avem un sistem democratic. În urma a 3 videoconferințe de la Liga a doua s-au prezentat 3 scenarii. Al treilea a fost cel ales,  cu 15 voturi: două abțineri și un altul pentru scenariul cu numărul 1.

Pe 4 iulie se va relua sezonul, toate echipele care și-au depus dosarul pt Liga 1, care sunt în primele 6 clasate,  vor disputa un play-off. Meciurile primelor 3 echipe se vor juca pe terenul lor.

Vom avea maximum 23 de echipe în Liga 2. N-am încheiat azi procedurile de licențiere.

Pentru echipele de pe locurile 7-18, competiția se încheie, nicio echipă nu va retrograda. Liga a treia nu va retrograda pe nimeni, iar din liga a treia în a doua vor promova echipele de pe primele locuri și învingătoarele barajelor”, a spus Răzvan Burleanu la Digi Sport.