Două persoane au fost lovite de tren duminică după-amiaza, în zona cartierului Poarta 6 din Constanța.
Polițiști din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că, pe ruta CF813, trenul care se deplasa pe direcția Mangalia – Arad, a surprins și acroșat 2 persoane. Este vorba despre o femeie și un bărbat, ambii de aproximativ 60 de ani, care nu s-ar fi asigurat în momentul traversarii căii ferate.
La fața locului intervin echipajul medical de terapie intensiva mobila SMURD C și un echipaj medical de prim răspuns SMURD B.
Până în acest moment, identitatea persoanelor în cauză n-a fost stabilită. Urmează să fie transportate, la spital pentru investigații medicale amănunțite.
UPDATE:
Bărbatul a fost transportat la spital, conștient, cu traumatism de membru inferior, iar femeia cu traumatism toraco -abdominal, în comă.