Aproximativ 8.500 de articole vestimentare și încălțăminte în valoare de peste 1.200.000 lei,  susceptibile a fi contrafăcute, au fost confiscate dintr-un automarfar sosit din Turcia, î.n urma unui control 

 „În data de 01.06.2022, în Punctul de Trecere a Frontierei Negru Vodă, poliţiştii de frontieră au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui autocamion înmatriculat în România, care transporta textile din Turcia, pentru o firmă din România. La volanul automarfarului se afla un cetățean turc. 
Deoarece existau suspiciuni că marfa transportată este contrafăcută, automarfarul a fost condus la rampa de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Agigea, pentru efectuarea unui control amănunțit, împreună cu lucrătorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud. Au fost  descoperite 8.505 articole vestimentare și încălțăminte care purtau însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute,” transmit reprezentanții Gărzii de Coastă.

Imagine
Mărfurile, în valoare de aproximativ 1.275.750 lei, dacă ar fi fost comercializate ca bunuri de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată, la finalizare urmând a se lua măsurile legale ce se impun.

Imagine

 

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentBolid de lux furat în Belgia,găsit la Năvodari
Articolul următorDegajări mari de fum la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iaşi. 50 de copii și 150 de adulți au fost evacuați