Un Mercedes în valoare de  aproximativ 175.000 lei căutat de autoritățile din Belgia afost descoperit în Năvodari de polițiștii de frontieră.
    În data de 02.06.2022, în cadrul unei acțiuni organizate de către polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Constanța, pe linia prevenirii și combaterii traficului internațional de autovehicule furate, a fost identificat pe raza municipiului Năvodari, un autoturism marca Mercedes Benz, de culoare neagră, aflat în posesia unui cetățean român, în vârstă de 32 de ani.
Existând suspiciuni cu privire la situația juridică a autoturismului în cauză,  poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că acesta figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de autoritățile din Belgia.
    Autoturismul, evaluat la aproximativ 175.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul instituţiei pentru continuarea cercetărilor, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentStimulente financiare pentru cei care angajează elevi și studenți pe perioada de vară
Articolul următorFOTO Contrabandă cu mărfuri de peste 1 milion de lei la Negru Vodă. Autoritățile în alertă