21.083.334 euro pot fi accesați de IMM –urile constănțene prin programul “Dezvoltarea IMM-urilor din Romania”.

Innovation Norway împreună cu Centrul Enterprise Europe Network din CCINA Constanța au organizat o sesiunea de informare din cadrul programului  “Dezvoltarea IMM-urilor din Romania”, parte din schema mai largă de finanţare, Granturile SEE si norvegiene pentru perioada 2014-2021.

Programul lansat în luna mai 2018 are un buget este de 45.000.000 euro. Pentru primul apel de propuneri de proiecte, bugetul disponibil este de 21.083.334 euro. Grupul ţintă principal al programului este format din întreprinderi private româneşti, cu prioritate întreprinderile mici şi mijlocii

La eveniment au participat reprezentanţi ai companiilor româneşti care desfăşoara activităţi în regiunea Sud-Est a României, precum şi reprezentanţi ai administraţiilor publice locale, organizaţiilor de sprijin pentru sectorul de afaceri, firmelor de consultanţă.

Programul “Dezvoltarea IMM-urilor din Romania” va urmari să stimuleze şi să dezvolte parteneriate de afaceri pe termen lung între parteneri din Islanda,  Liechtenstein,  Norvegia şi Romania, bazate pe dezvoltarea afacerilor şi inovare. Direcțiile principale ale programului sunt: inovare verde în industrie, ICT (Tehnologia Informaţiei şi a Comunicaţiilor), creşterea albastră (dezvoltarea durabilă a sectorului marin şi maritim).

În cadrul sesiunii de informare de la Constanţa, reprezentanţii Innovation Norway au prezentat elementele principale ale programului de finanţare: criterii de eligibilitate pentru solicitanţi şi parteneri, procedura de depunere a cererilor de finanţare.

Întalnirea s-a finalizat cu o sesiune de întrebări şi răspunsuri cu privire la condiţiile de finanţare ale programului.

 

 

 

Articolul precedentA 25-a ediție a Concursului de limba franceză „Le Petit Renard“, la Liceul „George Călinescu“
Articolul următorTrafic oprit pe Autostrada A2 Bucureşti – Constanţa