În toate gospodăriile  din localitatea Mioița, comuna  Ciobanu, s-a decis sacrificarea porcilor în această dimineață, după confirmarea prezenței virusului pestei porcine africane (ppa). Este vorba de un număr de 15 – 16 porci. Decizia  a fost luată de membrii Comitetului Local pentru Combaterea Bolilor, ca măsură de combatere a ppa.

Toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condiţiile prevăzute de legislaţie.

„În urmă cu 2 zile, localnicii din Miorița au anunțat că le mor porcii. S-au prelevat probe și s-a confirmat prezența virusului  pestei porcine africane. Astăzi, s-a aplicat măsura sacrificării a celor 15 – 16  porci din gospodării. Acum s-e efectuează dezinfecția ”, a declarat primarul din Ciobanu, Gurgu Tudorel.

 

 

 

Articolul precedentApel lansat de jandarmii constănţeni pentru campania „Let’s Do It, România!”
Articolul următorSe oprește apa la Cernavodă