Jandarmii constănţeni vor participa la campania „Let’s Do It, România!”, organizată  pe 15 septembrie, în scopul strângerii deşeurilor aruncate necorespunzător în arealele naturale.

Alături de alţi voluntari, 40 jandarmi constănţeni se vor afla mâine în Parcul Tăbăcărie  pentru a contribui la concretizarea acestui demers. Oamenii legii, împreună cu organizatorii şi ceilalţi participanţi, prin puterea exemplului şi vor aduna deşeurile aruncate în natură, fiind conştienţi că protejarea şi conservarea mediului înconjurător este primordială pentru o dezvoltare armonioasă a ecosistemului.

Crezând în succesul ideii de voluntariat, de-a lungul timpului jandarmii s-au alăturat unor campanii importante de protejare a mediului înconjurător precum „Ora Pământului’’, „Plantăm fapte bune în România” „Plantăm, protejăm, iubim natura”.

„Jandarmii constănţeni, lansăm un îndemn pentru toţi membrii comunităţii, să se alăture prin voluntariat tuturor iniţiativelor benefice pentru mediul ambiant. Viitorul planetei stă în mâinile noastre! Haideţi să fim mai responsabili  şi să acordăm atenţia cuvenită mediului înconjurător!  Numai împreună putem reuşi şă facem natura să ne zâmbească” în continuare au declarat  reprezentanții jandarmilor.

 

Articolul precedentCupa Davis. Surpriză de la Horia Tecău pentru elevii din Cluj Napoca
Articolul următorFocar de pestă porcină africană. La Miorița a început sacrificarea porcilor