Farul Constanța a egalat cu Mioveni, scor 1-1, Într-o partidă contând pentru etapa a 10-a din Liga a 2-a de fotbal

Gazdele au avut o primă repriză bună, în care au reușit să deschidă scorul în minutul 20 prin tânărul Florin Bălan, care l-a învins din apropiere pe portarul advers și la pauză, Farul a condus cu 1-0.

Oaspeții au ieșit mai hotărâți de la vestiare și au reușit egalarea în minutul 54, când fostul atacant al Farului, Bogdan Rusu a transformat impecabil un penalty, dictat după un fault în careu făcut de Măzărache.

“O partidă terminată la egalitate. A fost, cred eu, rezultat care trebuia să fie după aspectul jocului. Un rezultat echitabil, după penaltyul pe care l-au avut în a doua repriză. Până atunci, am fost echipa care a încercat să joace, am controlat jocul. Din păcate, după acel gol, am fost un pic dezordonați în joc, ne-am pierdut un pic reperele și am încercat să câștigăm meciul, dar nu am făcut ceea ce trebuia să facem. Este un rezultat care ne ajută să rămânem pe loc de play-off. Am ținut Mioveni sub noi, pentru că, dacă ar fi câștigat, ne-ar fi depășit și atunci lucrurile ar fi fost mult mai grav. Nu am pregătit meciul pentru un rezultat de egalitate, dar, după aspectul jocului, pot să spun că sunt mulțumit de acest rezultat”, a declarat Ianis Zicu.

În clasamentul Ligii a 2-a, Farul se află pe locul al 6-lea cu 17 puncte.

În etapa viitoare Farul va juca marți, 10 noiembrie va juca de la ora 19,30, în deplasare cu Universitatea Cluj.

 

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentRealitatea Plus a reușit să intre în sufrageria lui Gabriel Oprea – Interviu-maraton
Articolul următorMeci fără precendet! Poli Iași-Viitorul, 1-1 în nocturnă, 0-3 la „masa verde”