Meciul din etapa a 9-a a Ligii 1, dintre Poli Iași și Viitorul Constanța a fost decis după numai 54 de minute de joc ! Viitorul a câștigat cu 3-0 la masa verde, după ce gazdele nu au reușit să rezolve problemele legate de instalația de nocturnă, care s-a defectat din nou în minutul 54, într-un moment în care tabela indica 1-1.

Poli Iași a întâmpinat probleme cu instalația de nocturnă încă dinaintea meciului și chiar dacă au reușit să remedieze parțial această situație, deși cu o întârziere de 50 de minute, când au pus în folosință trei dintre cei patru stâlpi necesari funcționării corespunzătoare, problemele au reapărut și în timpul regulamentar de joc.

Scorul a fost deschis de Dobrosavlevici, care înscrie cu capu, la debutul său pentru Viitorul. Gazdele au egalat în minutul 51 prin Dzenan Zajmovic. În minutul 54, arbitrul Horia Gabriel Mladinovici a fluierat sfârşitul meciului la câteva secunde, după ce gazdele au marcat al doilea lor gol, prin Răzvan Onea, moment în care nocturna s-a stins pentru a doua oară în acest meci, iar arbitrul nu a validat această reușită.

În etapa următoare, a 10-a din Liga 1, Viitorul va întâlni, pe teren propriu, duminică, 8 noiembrie, de la ora 21.00, pe Dinamo București.

Imagine

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentFarul mai face un pas greșit!
Articolul următorCHA CHA LITIX! Episodul 100. Primul Crăciun în pandemie. Steaua sus răsare, dar la depărtare