Asociațiile de elevi din România – Asociația Elevilor din Constanța, Asociația Elevilor din Călărași, Asociația Elevilor din Maramureș și Asociația Elevilor din Bacău – precizează, într-un comunicat de presă, că Ministerul Educației Naționale a publicat, miercuri, componența Consiliului Consultativ pentru întocmirea unei noi legi a educației.

Printre invitații permanenți la grupurile de lucru se află, conform comunicatului, membri ai organizațiilor societății civile: reprezentanți ai sindicatelor din educație, ai federațiilor studențești, precum și ai părinților. „Ca un afront adus principiului centrării pe beneficiar și al consultării beneficiarilor, reprezentanții asociațiilor de elevi nu figurează pe lista făcută publică pe pagina de internet a ministerului. Prezența tuturor organizațiilor din fiecare categorie reprezintă dovada faptului că atitudinea ministrului Valentin Popa este voită și are sensul eludării consultării reprezentanților beneficiarilor”, se precizează în comunicat.

Reprezentanții asociației mai spun că mișcarea asociativă independentă a elevilor este o voce puternică, „o voce care în ultimii ani a acționat mereu în interesele elevilor și a influențat constant, în mod pozitiv, politicile publice”, dovedind faptul că onestitatea și pragmatismul sunt instrumentele prin care elevii pot beneficia cu adevărat de un act reprezentativ veritabil. „Amintim faptul că în urma demersurilor Asociației Elevilor din Constanța (AEC) elevii au redobândit dreptul de vot în Consiliul de administrație în anul 2015, fiind reprezentanți în luarea deciziilor la firul ierbii, iar în toamna anului 2016, după o decizie definitivă a Curții de Apel Constanța în procesul inițiat de AEC, elevii din clasele a XI-a și a XII-a au avut pentru prima oară manuale școlare gratuite, un drept pe care Ministerul Educației îl nega și încălca de cinci ani de zile. Totodată, Asociația Elevilor din Constanța și Asociația Elevilor din Bacău, singurele existente în anul 2016, s-au aflat în mijlocul negocierilor Statutului Elevului, codul drepturilor și îndatoririlor elevilor”, se mai arată în documentul citat.

Drept urmare, elevii îi solicită ministrului Educației Valentin Popa să includă „beneficiarii primari ai educației” la masa discuțiilor pe noua lege, precizând că, potrivit Legii Educației Naționale, asociațiile de elevi din România trebuie să fie consultate înaintea luării oricăror decizii majore, „așa cum este adoptarea unei noi legi a educației”.

Articolul precedentPolițist aflat în misiune, implicat într-un accident rutier
Articolul următorȘase persoane, bănuite de trafic de minori, proxenetism și folosirea prostituției infantile, reținute