Pentru prima oară în acest sezon, două nave fluviale de croazieră şi-au dat întâlnire astăzi, 23 mai, în Terminalul de pasageri al Portului Constanţa.

Nava Treasures, sub pavilion Elveţia, încheie la Constanţa o croazieră de 21 de zile care a debutat pe 2 mai la Amsterdam. Cei 80 de pasageri aflaţi la bord, majoritatea americani, au făcut escale pe parcursul croazierei la Viena, Bratislava, Budapesta, Mohacs, Vukovar, Novi Sad, Belgrad, Ruse şi Giurgiu. Nava a fost construită în 2011, iar ultima recondiţionare a avut loc în 2018, când capacitatea pasagerilor a fost diminuată cu 17 la sută, de la 118 la 98, iar cabinele şi zonele publice au devenit mai spaţioase.

Dacă Treasures se află la prima sa vizită, River Adagio soseşte astăzi pentru a treia oară în acest sezon în Portul Constanţa, pentru o escală de două zile, având la bord 155 pasageri, majoritatea americani.

Turiştii sosiţi în Portul Constanţa în aceste zile vizitează Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie, Edificiul Roman cu Mozaic, dar şi staţiunea Mamaia.

Articolul precedent6,3 milioane de lei pentru reabilitarea Școlii Gimnaziale nr. 16 din Constanța
Articolul următorRainbow Warrior, nava-fanion a Greenpeace, acostează în Portul Constanța. Programul evenimentelor