Un șofer în vârstă de 25 de ani, din Târgu Jiu, a reușit să-și demonstreze nevinovăția în fața polițiștilor, care susțineau că s-a drogat înainte de a se urca la volan.
După ce a fost oprit în trafic în seara zilei de 19 iulie, la Târgu Jiu, tânărul a fost supus testului anti-drog, pe care l-a picat.
Șoferul din Târgu Jiu, care s-a ales cu dosar penal în urma controlului, și-a susținut mereu nevinovăția. El a contestat rezultatul testului, iar Institutul Național de Medicină Legală ”Mina Minovici” nu a identificat substanțe psihoactive în probele biologice oferite de acesta.
Legiștii au găsit doar paracetamol în sângele șoferului.