Deputatul AUR Dumitru Focșa și-ar fi bătut soția, potrivit surselor Realitatea PLUS. La scenele de violență a asistat fetița femeii, în vârstă de 9 ani. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru violență domestică, chiar dacă victima nu a depus plângere și nu a vrut nici ordin de restricție. Deputatul AUR este cunoscut pentru numeroasele sale reacții nervoase din Parlamentul României. 

Scandalul a avut loc în plină noapte. Cea care a alertat poliția este chiar soția deputatului, care a reclamat la 112 că a fost bătută de soț.

Ajunși la locuința din Constanța, polițiștii i-au găsit pe cei doi cu urme vizibile de violență pe față și mâini. 

„Colegii mei din cadrul postului de Poliție Lumina, ajunși la fața locului, au constatat faptul că acesta emană halenă alcoolică”, a declarat Andreea Ambroze, purtător de cuvânt IPJ Constanța.  

„Pentru că femeia prezenta urme vizibile de violență, polițiștii au solicitat prezența unui echipaj de ambulanță”, a mai spus aceasta.

Și mai grav este că la incidentul violent a asistat fiica celei bătute, o copilă de 9 ani.

Femeia a refuzat ordin de protecție provizoriu.

A fost anunțată și Direcția pentru Protecția Copilului pentru ca minora să fie consiliată psihologic.

„Mama, împreună cu minorul, este în drum spre Brăila, către bunicii materni”, a declarat Marian Vasilache, purtător de cuvânt Protecția Copilului Constanța.

Polițiștii au întocmit un dosar pentru violență în familie. Având în vedere că Dumitru Focșa este parlamentar, dosarul a fost declinat Parchetului General.

Focșa nu este la prima abatere. În iulie 2019, soția lui a obținut ordin de protecție după ce a bătut-o. El este cunoscut și pentru scandalurile din Parlament. În luna mai a anului trecut, deputatul AUR l-a înjurăturat și amenințat pe parlamentarul Alfred Simonis.

Simonis: Coboară tonul că și eu pot să urlu!
Focșa: De ce sunteți, mă, hoți?
Simonis: Hoț ești tu cu cine te-a făcut!
Focșa: Băi, valutistule!
Simonis: Mă-ta-i valutistă, mă, porc ce ești!
Focșa: Mă, dar tu te iei de mama? Tu vrei să te pocnesc aici, mă? Cum vorbești, mă, tu?! Băi, nesimțitule! Băi, valutistule! Cum vorbești mă tu cu mama? Băi, valutistule! 

Autoritățile vin în ajutorul românilor. În caz de urgență, apelați numărul TelVerde 0800 500 333, destinat victimelor violenței domestice. 

Sursa: Realitatea din AUR

Articolul precedent6 ianuarie, Boboteaza. Obiceiuri, tradiții, superstiții
Articolul următorFOTO VIDEO Mii de constănțeni au asistat în Portul Tomis la slujba de sfințire a apelor