Cadavrul unui bărbat de 33 de ani a fost găsit în bazinul portuar din Mangalia.

„La data de 4 iulie a.c.,  în jurul orei 07.40, polițiști din cadrul Serviciului de Poliție Transporturi Maritime – Postul de Poliție Transporturi Navale Mangalia au fost sesizați cu privire la faptul că, în bazinul portuar din municipiul Mangalia, a fost găsit cadavrul unui bărbat, posibil înecat.Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că este un bărbat, de 33 de ani. Echipajul de pe ambulanță a declarat decesul acestuia. În urma examinării exterioare a cadavrului,  nu au fost constatate urme vizibile de violență,”transmite IPJ Constanta.
Cadavrul a fost trasportat la morgă, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzelor decesului.
Autoritățile au deschis o anchetă și s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

UPDATE

Potrivit www.lugojinfo.ro, este vorba despre SDF,directorul unei școli din Maguri. Colegii barbatului sunt socati si spun că a plecat in vacanta pe litoral, în urmă cu două zile.

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentTurist înecat în lacul Techirghiol
Articolul următorPremierul despre SRI: prim-adjunctul preia comanda!