Fotbaliștii de la Farul Constanța vor întâlni miercuri 16 octombrie, de la ora 15.00, pe  teren propriu pe Universitatea Cluj. Disputa dintre constănțeni și ardeleni este un derby al fotbalului românesc, cu aproape 100 de ani de tradiție fiecare.

Oficialii FC Farul sunt conștienți de dificultatea și importanța acestui meci .Antrenorul Ianis Zicu le cere jucătorilor să fie mult mai determinați, mai hotărâți și să obțină cele trei puncte. “Un meci frumos, în care se întâlnesc două echipe de tradiție din fotbalul românesc, cu aproape 100 de ani de tradiție fiecare. Sper ca oamenii să fie mulțumiți de ceea ce vor vedea pe teren și constănțenii să plece fericiți de la stadion, după o victorie a echipei noastre…. Noi trebuie să fim mult mai determinați, mult mai hotărâți, în momentul în care intrăm pe teren să avem mult mai mare încredere, să jucăm așa cum trebuie să o facem, să respectăm cu toții ceea ce încercăm să punem în aplicare la antrenament. Dacă vom face aceste lucruri, sunt convins că putem câștiga meciul. Eu îmi doresc foarte mult să câștigăm, nu mă gândesc să fac niciun record de genul fără gol primit acasă. În momentul în care echipa reușește să câștige fără să primească gol, suntem mulțumiți, dar nu vreau să ne gândim la acest aspect, ci să obținem cele trei puncte și să legăm victoriile. Până acum nu am reușit, avem o inconstanță foarte mare între meciurile de acasă și cele din deplasare”

Denis Hordouan își dorește o revanșă în fața clujenilor.: “Este un meci greu, pentru că au un lot bun, jucători cu experiență, dar jucăm acasă și încercăm să câștigăm, așa cum am făcut-o și până acum. Mi-aș dori o revanșă în fața clujenilor, pentru că am jucat acolo. Suntem un grup tânăr, avem o echipă bună, dar trebuie să scoatem rezultate pozitive și în deplasare”

 

 

Articolul precedentArenție, șoferi! Restricții de circulație în zona Casa de Cultură
Articolul următorSe schimbă sensul de circulație pe mai multe străzi din Faleză Nord