BC Athletic Neptun Constanța a câștigat pe terenul lui CSM Galați, scor 75-70 (21-12, 18-20, 17-17, 19-21) sâmbătă seara, în Sala Sporturilor Danubius din Galați, într-un meci din etapa a 17-a a Ligii Naționale de Baschet Masculin. Dobrogenii au întrerupt o serie de trei eșecuri în campionat prin acest rezultat, în timp ce echipa lui Florin Nini a înregistrat al cincilea eșec pe teren propriu. 

CSM Galați a început bine meciul și a deschis cu 5-0, Ștefan Mâinea înscriind primele puncte pentru vizitatori de la linia de libere. La jumătatea primului parțial Athletic Constanța s-a apropiat la un singur punct după tripla lui Corpodean. Dobrogenii au prins un run de 12-0 și scorul s-a făcut 17-9, Milon a oprit seria oaspeților cu o aruncare precisă din spatele arcului de cerc. Ultimele puncte din sfertul inaugural le-au marcat Gaskins și Lazăr, iar Athletic Constanța conducea cu 21-12 după primele 10 minute.

Milon marcat de la mare distanță în debutul sfertului al doilea (21-15), apoi Pesic a marcat un coș cu fault și se ajungea la cinci puncte între combatante, 23-18 pentru Athletic, după care Milos Pesic și Alexandru Vlad au scăzut diferența la o singură posesie, cel din urmă cu o triplă pentru 25-23. Peter-McNeilly a oprit revenirea gazdelor. Lowrance a punctat de la distanță, iar Masters și-a adus formația la 30-27. Gălățenii aveau să vină la un singur punct, scor 30-29, de unde oaspeții au bifat un run de 10-0, tripla lui Galbreath Jr. închizând prima repriză, 39-32 pentru Athletic.

Un singur coș a avut CSM Galați în primele două minute din al treilea parțial și Athletic s-a desprins la 47-35, tripla lui Milon reducând diferența la 9 puncte. Diferența de 8-10 puncte s-a menținut pentru mai multe atacur, iar la finalul sfertului 3scorul era 56-49 pentru constănțeni.

Gaskins a dus-o pe Constanța la 58-49, de unde Milon a replicat cu două aruncări libere precise, după tripla lui Ștefan Mâinea făcându-se 63-53 pentru Athletic. Gălățenii și-au irosit primul atac după time-out, dar apoi Pesic și Ciotlăuș au replicat reușitei lui Kosic (65-58). Brewton a finalizat pe o acțiune rapidă, 65-60, după time-out-ul cerut de antrenorul oaspeților, Athletic a punctat prin Ștefan Mâinea și Adika Peter-McNeilly, (70-62). Javon Masters a reaprins speranțele Galațiului (70-66). În cele din urmă, Athletic Constanța s-a impus cu 75-70.

Athletic Constanța ajunge la 7 victorii și 9 eșecuri, etapa viitoare primind vizita Rapidului, iar CSM Galați a rămas cu 4 și a înregistrat a 13-a înfrângere, iar etapa viitoare o să joace în deplasare, la CSA Steaua București.

Pentru constănțeni, Mario Lazăr și Tyler Gaskins au pus câte 16 puncte pe tabelă pentru Constanța, cei doi fiind urmați de Jakob Lowrance -13 puncte, Adika Peter-McNeilly -12 puncte, Daniel Mâinea -7, Kosic -5, Darling -3, Corpodean -3. Pentru gălățeni, Matthew Milon a fost principalul marcator al partidei, cu 18 puncte, urmat de la Galați de Milos Pesic -17 puncte, Javon Masters -16 puncte, Brewton -6, Galbreath jr., Vlad, Stan, Ciotlăuș – câte 3 puncte și Sturanovic -1 punct. 

 

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentNATO se implică în spațiul aerian din Bulgaria, pe fondul creșterii tensiunilor între Occident și Rusia
Articolul următorStrategie în alb și negru – Ediția din 22 ianuarie 2022