CSM Constanța a terminat egal, 27-27 (12-14), meciul disputat cu Potaissa Turda în Sala Iftimie Ilisei din Medgidia.
Meciul a ținut cu sufletul la gură suporterii până în ultimele secunde. Handbaliștii antrenați de George Buricea și Ionuț Pușcașu au recuperat dezavantajul de la pauză și au condus cu două goluri pe final, însă n-au reușit să se desprindă în câștigători. Vasile a înscris din poartă în poartă, la ultima fază a meciului, dar sirena anunțase deja încheierea timpului regulamentar!
Au evoluat: Vasile, Rusu, Preda – Komogorov 5 goluri, Stankovic 4 (3x7m), Brasseleur 4, Nistor 3, Drăgan 3, Susanu 2, Andrei 2 (2), Nikolic 1, Caba 1, Ravnic 1, Chikovani 1.
CSM Constanța va disputa următorul meci la Buzău, sâmbătă, 1 aprilie, de la ora 15.45.
Sursa: Realitatea de Constanta