Reabilitarea și modernizarea podurilor din Parcul Tăbăcărie din Constanța se desfășoară la foc continuu, în aceste zile. Lucrările demarate la podul cel mai mare, din zona pe unde trecea trenulețul, avansează în ritm alert. Se repară și se zugrăvesc pereții, se toarnă beton, iar glafurile din mozaic sunt și ele reabilitate.
În același timp, au început reparațiile capitale și la podețele metalice. Primul dintre acestea a fost podețul metalic Lampă Japoneză. Aici se vor înlocui elementele metalice degradate, se curăță și se vopsesc toate componentele metalice, iar ca o noutate, se va executa și o rampă pentru persoanele cu dizabilități.
Nici celelalte poduri de piatră, cel din zona Țara Piticilor și cel din zona Expo Flora, precum și celelalte două podețe metalice nu sunt neglijate, astfel încât, la sfârșitul lunii noiembrie toate podurile din Parcul Tăbăcărie vor fi reabilitate.
Primăria Municipiului Constanța recomandă locuitorilor orașului, în special copiilor, să manifeste atenție sporită în zona în care se desfășoară lucrările.