Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța, împreună cu parohia „Sf. Vasile cel Mare” din Constanța, organizează duminică, 21 octombrie, o nouă acțiune de donare de sânge. Aceasta va avea loc la așezământul bisericii „Sf. Vasile cel Mare”, între orele 08.30 și 14.30.
Sunt așteptați toți cei care vor să-și ajute semenii și îndeplinesc următoarele condiții: vârsta cuprinsă între 18 și 60 ani, greutate peste 50 kg, stare de sănătate bună, să nu consume grăsimi în exces sau băuturi alcoolice cu cel puţin 48 de ore înaintea donării, să aibă la ei cartea/buletinul de identitate. Este indicat să nu fumeze înainte și după donare și să servească un mic dejun ușor și minim 500 ml apă înainte. Persoanele de peste 50 de ani sunt rugate să aducă de la medicul de familie o adeverință din care să reiasă că nu sunt în evidență cu boli de inimă, neurologice sau alte boli cronice, care ar contraindica donarea de sânge.
Prima donare de sânge desfășurată la parohia „Sf. Vasile cel Mare” a avut loc pe 22 iulie și au fost recoltate 47 de unități de sânge. Biserica „Sf. Vasile cel Mare” este situată în Constanța, pe strada Ion Neculce nr. 2 G, zona Inel 2.