Treisprezece elevi au obținut medii de 10.00 la Evaluarea Națională în județul Constanța, iar conform datelor inițiale prezentate de Inspectoratul Școlar Județean, aproape trei sferturi dintre elevii care au susținut examenul au obținut note peste 5 la cele două discipline de examen.

Astfel, potrivit datelor făcute publice, luni, de IȘJ Constanța, 71,12 la sută dintre absolvenții de clasa a VIII-a au obținut note peste 5,00 la cele două discipline de examen, înainte de soluționarea contestațiilor, în timp ce 1.505 elevi au primit cel puțin una dintre note sub 5,00.

Din cei 3.707 de elevi care au fost notați peste 5,00 la ambele discipline, 13 candidați au obținut media 10,00 – cinci elevi de la Liceul Teoretic Ovidius, doi elevi de la Școala nr. 29 Mihai Viteazu, și câte un elev de la Școala nr. 7 Remus Opreanu, Școala Spectrum, Colegiul Național Mircea cel Bătrân, Școala nr. 12 B.P. Hașdeu, Școala nr. 40 Aurel Vlaicu, toate unități de învățământ din Constanța, şi Liceul Anghel Saligny din Cernavodă.

La polul opus sunt opt elevi care au obținut media 01,00, câte unul de la școlile gimnaziale din Mircea Vodă, Făurei, Gârliciu și Văleni, respectiv, Liceul Teoretic Murfatlar, Liceul Tehnologic Radu Prișcu din Dobromir, Colegiul Național Kemal Atatürk din Medgidia și Liceul Teoretic Emil Racoviță din Medgidia.

Contestațiile pot fi depuse în cursul zilei de marți, până la ora 19.00, urmând ca sâmbătă, 23 iunie, să fie afișate rezultatele finale, după contestații.

La Evaluarea Națională din acest an, în județul Constanța s-au înscris 5.618 absolvenți de clasa a VIII-a, care au susținut probele în 128 de centre de examen.

 

Comparativ cu rezultatele Evaluării Naționale din 2017, în acest an s-a înregistrat o ușoară scădere privind numărul notelor peste 5,00. Astfel, anul trecut au primit note peste 5 la cele două discipline 73,5 la sută dintre elevii care au susținu examenele, iar dintre aceștia, nouă obținuseră medii de 10,00.

Articolul precedentMare Nostrum: De la începutul anului, 36 delfini eșuați, 34 în perioadă de prohibiție
Articolul următor„Cocoşatul de la Notre-Dame”, primul musical montat la Constanţa în ultimele două decenii