Urmare avertizării ANM de cod galben de ninsori în marea majoritate a regiunilor țării, CFR Călători informează pasagerii să aibă în vedere faptul că trenurile vor circula conform reglementărilor specifice condițiilor de iarnă, la nivelul companiei fiind instituit Comandamentul de Iarnă.

La această oră nu sunt trenuri anulate sau blocate, circulația se desfășoară în condiții de siguranță, dar, în funcție de evoluția condițiilor meteo, ce au implicații asupra funcționalității materialului rulant, pot să apară modificări în programul de circulație a trenurilor de pasageri.

Pasagerilor li se recomandă ca înainte de efectuarea călătoriei să se informeze despre condițiile meteo şi să solicite informații despre eventualele întârzieri şi posibilele modificări survenite în circulația trenurilor la personalul nostru din stații sau:

 

    0219521 – INFO CFR (plecări /sosiri stația București Nord).

    numerele de telefon de la gările CFR sunt publicate pe www.cfrcalatori.ro la secțiunea INFORMAȚII TELEFONICE – https://www.cfrcalatori.ro/informatii-telefonice/

    021.319.0358 – Biroul Relații cu Publicul din Gara de Nord Bucureşti;

    în aplicația TRENUL MEU (http://www.cfr.ro/index.php/cauta-tren), introduceți numărul exact al trenului în căsuța indicată şi click pe Informații tren. Obțineți informații în timp real despre opriri, întârzieri, minutele de staționare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire.

    verificați tabelele de sosire/plecare a trenurilor, actualizate din minut în minut pe site-ul www.cfr.ro domeniul CAMERE WEB.

Articolul precedentCum se apără managerul Teatrului de Stat Constanța în fața acuzațiilor actorilor
Articolul următorPreședintele CJ Constanța a dispus demararea unui amplu control la Teatrul de Stat