44.13% note (inițiale) peste 7.00 obținute la nivel județean de candidații ale căror lucrări au fost evaluate în cadrul concursului de ocupare a posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învățământul preuniversitar (titularizare) din județul Constanța

Astăzi, 19 iulie 2022, au fost afișate pe site-ul dedicat (http://titularizare.edu.ro/) notele obținute la proba scrisă din cadrul concursului național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor din unitățile de învățământ preuniversitar, sesiunea 2022.

Din cele 800 de lucrări evaluate, 353 au primit note mai mari de 7,00, iar 297 – mai mari de 5.00.

S-au înregistrat cinci note de 10, dintre care patru sunt obținute la disciplina LIMBA ȘI LITERATURA ROMANĂ, PEDAGOGIA PREȘCOLARĂ ȘI METODICA DESFĂȘURĂRII ACTIVITĂȚILOR INSTRUCTIV-EDUCATIVE ÎN GRĂDINIȚA DE COPII, iar una – la ARTE VIZUALE (EDUCAȚIE PLASTICĂ/ EDUCAȚIE VIZUALĂ/ EDUCAȚIE ARTISTICĂ).

Contestațiile se pot depune la sediul Inspectoratului Școlar Județean Constanța sau prin mijloace electronice în data de 19 iulie, după afișarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv în data de 20 iulie, până la ora 12:00.

Rezultatele finale se afișează la Inspectoratului Școlar Județean Constanța și pe site-ul dedicat în data de 27 iulie.

Pentru a obține statutul de titular, un candidat trebuie să obțină minimum nota 7.00 atât la proba scrisă, cât și la inspecția specială la clasă/ proba practică și să fie repartizat pe un post didactic vacant publicat pentru angajarea pe perioadă nedeterminată. Nota la proba scrisă are o pondere de 75% din media de repartizare, iar nota la inspecția specială la clasă sau la proba practică are o pondere de 25% din media de repartizare.

„Numărul de posturi/ catedre vacante la nivelul județului Constanța este 228 pentru angajare pe perioadă nedeterminată (163 – mediul urban și 65 – mediul rural). De asemenea, există și 1692 de coduri ce reprezintă posibilități de constituire a unor posturi/catedre vacante în una sau mai multe unități de învățământ, pentru angajare pe perioadă determinată (917 în mediul urban și 775 în mediul rural), la care se adaugă 360 posturi/ catedre rezervate, pentru angajare pe o perioadă determinată (267 în mediul urban și 93 în mediul rural),” transmite IȘJ Constanța.

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentAmenzi de 1,7 milioane de lei pe litoral
Articolul următorTrei cămătari din Urziceni, reţinuţi de poliţişti