Un cetățean indian, care a încercat să intre ilegal în țară cu intenția de a ajunge în Germania, a fost prins de polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Ostrov, din județul Constanța. El a fost predat autorităților de frontieră bulgare, în vederea continuării cercetărilor.

Potrivit Gărzii de Coastă, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Ostrov, acționând în baza unei informații, au depistat luni, pe raza localității Ostrov, un bărbat care s-a legitimat cu un pașaport emis de autoritățile din India. În urma verificării documentului de călătorie s-a constatat faptul că nu avea aplicată ștampilă de intrare în România, iar pentru că cel în cauză nu își justifica prezența în zonă, a fost dus la sediul Sectorului Poliției de Frontieră pentru cercetări.

În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că bărbatul este un cetățean indian, în vârstă de 23 de ani. Acesta a declarat că a încercat să treacă ilegal frontiera cu scopul de a ajunge în Germania.

În cauză, polițiștii de frontieră, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat. Totodată, au fost întreprinse demersurile necesare pentru punerea în aplicare a acordului de readmisie româno-bulgar, cetățeanul indian fiind predat autorităților bulgare, pentru continuarea cercetărilor și luarea măsurilor legale.

Articolul precedentConstănțeni, vi se pregătește ceva! Acces numai pe bază de permis în zona peninsulară
Articolul următorZiua Greciei sărbătorită la Constanța