Jocurile de cărți au ajuns în Europa abia în secolul al XIII-lea, însă nu și-au pierdut niciodată farmecul, chiar dacă astăzi, oferta de gaming este absolut covârșitoare. Din contră, foarte multe jocuri de cărți sunt astăzi practicate online, de către zeci de milioane de participanți. Mai jos, vom prezenta cele mai cunoscute jocuri de cărți din țara noastră, în acest an.

 
 

Solitaire

Deși este contraintuitiv în relația cu numele, acest joc celebru a fost inițial creat pentru a fi jucat în doi. Wes Cherry a creat acest joc pentru Windows în anul 1988, în timpul său liber, în timp ce își efectua stagiul de practică la Microsoft. Scopul jocului este ca jucătorul să aranjeze cele 52 de cărți dintr-un pachet în ordine crescătoare, pe patru coloane, iar șansele de a putea să câștigi o partidă sunt mai mari decât cele pentru a o pierde. În prezent, există 5 variații ale acestui joc, care pur și simplu pare că va rămâne pentru totdeauna pe lista preferințelor oamenilor, întrucât este ușor de jucat și nu necesită parteneri de joc.

Macao

Acest joc are un set de reguli variabile, iar istoria sa este complet necunoscută. Mulți dintre noi au practicat acest joc în copilărie, dar nimeni nu știe sigur dacă jocul este românesc. Se folosesc toate cele 54 de cărți dintr-un pachet, iar fiecare participant primești inițial câte 5 cărți. Scopul este de scăpa cât mai repede de cărțile din mână. Jocul este extrem de imprevizibil și poate dura câteva zeci de secunde, în funcție de noroc și de numărul de participanți, care poate fi cuprins între 2 și 8. Atunci când un jucător rămâne cu o singură carte în mână trebuie să spună imediat „Macao”, pentru că altfel, dacă un alt jucător rostește cuvântul înaintea lui, cel cu o carte în mână va fi obligat să tragă 5 cărți. Jocul este extrem de dinamic, interactiv și amuzant.

 

Imagine

Poker

Nu există om care să nu fi auzit de acest joc. Serile de poker ținute în grupuri de prieteni sunt foarte comune în România, la fel ca și sălile dedicate în care se practică turnee în mod regulat, dar jocul este cel mai mult jucat în mediul online. În prezent, varianta de poker Texas Holdem reprezintă etalonul; legenda spune că această formulă, în care fiecare participant ține în mână câte două cărți, iar pe masă sunt așezate, pe rând, alte 5 cărți, a fost inventată la începutul secolului al XX-lea, în Texas. Cu privire la reguli poker, nu există mari diferențe între clasicul joc cu 5 cărți pe care îl practicau românii de regulă și cea cu două cărți. Hold’em a început să devină extrem de popular abia în anul 1999, atunci când anumite televiziuni din Europa au inserat în premieră camere de luat vederi la nivelul mesei, pentru a le putea arăta cărțile tuturor jucătorilor pe micile ecrane. Odată ce un începător învață ierarhia mâinilor, va putea înțelege jocul suficient de bine pentru a putea participa fluent, chiar dacă numai experiența îl va ajuta să-și estimeze corect șansele de reușită și să depisteze blufurile adversarilor.

Gin Rummy

 

Jocul a fost inventat în anul 1909, New York, de către profesorul Elwood Thomas Baker și fiul său, dar a început să capete popularitate abia în anii 1920. Apoi, a dispărut pentru un deceniu din peisaj și a reapărut în forță la Hollywood, în filmele The Sea Hawk (1940) și în Casablanca (1942). Jocul se practică în doi, cu un pachet standard de cărți. Fiecare jucător primește câte 10 cărți, iar scopul jocului este să scapi primul de toate cărțile din mână, la fel ca la Macao. Nu este cel mai simplu joc pentru începători, însă având un partener experimentat, vei putea să înveți din mers.

Cribbage

Acesta este jocul preferat al oamenilor care fac parte din echipajele submarinelor din SUA. Se joacă în doi și necesită o tablă specială pe care se ține scorul; varietatea tablelor create de-a lungul anilor pentru acest joc este absolut impresionantă. Fiecare combinație de cărți realizată de-a lungul jocului are un scor, iar scopul jocului este de a obține 121 de puncte. Jocul presupune efectuarea unor operații matematice simple și este pretabil pentru toate vârstele.

Articolul precedentVictor Ponta, o nouă ieșire controversată: Poporul e interest de bani, nu de anchetele DNA
Articolul următorAlertă medicală în România: boala care afectează tot mai mulți COPII – primele simptome